20 octombrie 2012

Stockholmul regal

          Pornind de acasă spre tărâm suedez, știam că o să mă aștepte la sosire o monarhie (constituțională, ce-i drept) și, cam ca peste tot pe unde încă mai dăinuie regi și regine, un popor monarhist. Dacă pentru suedezi e motiv de mândrie națională, călătorii evaluează monarhia și din punct de vedere turistic: ce îmi oferă?, ce pot vizita legat de?, merită suvenirurile legate de? :D Permiteți-mi, deci, să confirm că Stockholmul regal merită din toate punctele de vedere, motiv pentru care m-am decis să scriu astăzi despre câteva dintre palatele și castelele lor cele mai importante.

1. Palatul Regal sau Palatul Stockholm (Kungliga slottet sau Stockholms slott), situat în centrul vechi al capitalei suedeze (Gamla Stan), este reședința oficială a Casei Regale, dar nu a mai fost folosit ca atare din 1981. Deși vara este vizitabil aproape în întregime, în restul anului se poate intra doar în Muzeul Tre Kronor (Trei Coroane, fostul nume al palatului), apartamentele regale și ale ordinelor cavalerești, sala statului (numită Marea Albă) și tezaur. În afară de sala armelor și muzeul de antichități al regelui Gustav al III-lea, închise iarna, am ratat și schimbarea gărzii regale. Deși am apreciat bogăția de informații disponibile în limba engleză, trebuie să recunosc că am fost copleșită de istoria Suediei și că, spre rușinea mea, mai mult am căscat ochii, am admirat opulența și m-am amuzat citind diverse informații mai picante despre viața la palat.
Palatul Regal
2. Palatul Drottningholm (Drottningholms slott, tradus Palatul Reginei) este - ați ghicit - tot reședință oficială a regelui și reginei Suediei, însă nici aici nu i-am găsit acasă. Situat la vreo 10-15 km de Gamla Stan, palatul este un fel de copie a Versailles-ului mai puțin impresionantă (atât la interior, cât și în ceea ce privește grădinile), dar pe care nu trebuie să o ratați. Informații în interiorul palatului lipsesc cu desăvârșire, de asta toate vizitele se fac împreună cu un ghid vorbitor de limbă engleză care vă va povesti cu lux de amănunte istoria locului, importanța pentru membrii familiei regale din secolul al 17-lea până în prezent, relațiile dintre aceștia și, ceea ce așteaptă orice turist, picanteriile. Ca și la Palatul Regal, iarna a venit cu închiderea unei părți a grădinilor, a teatrului, capelei, pavilionului chinezesc, turnului gotic etc.
Palatul Drottningholm
3. Palatul Rosendal, situat în grădinile Djurgården, pe insula cu același nume din centrul Stockholmului, era locul în care - lăudat fie domnul - se găsea familia regală. Problema aici a fost, însă, că n-am găsit palatul! Am subevaluat suprafața grădinii, pe care am crezut că o pot traversa într-o jumătate de oră, pierzând de fapt o oră și jumătate dând ocol pe alei și pe poteci, rătăcindu-mă, întorcându-mă și nedând de palat. Am nimerit, însă, dintr-un fel de întâmplare, în interesanta Rosendals Trädgård, un fel de grădină a palatului deschisă publicului, în care se creșteau și cultivau legume, pomi fructiferi, viță de vie, trandafiri șamd.
În stânga, grădinile Djurgarden, văzute din Turnul Kaknas
          Deși palatele și domeniile regale sunt într-un număr mult mai mare, doar pe acestea am reușit să le vizitez (sau să trec pe lângă ele :P). Bănuiesc că v-ați dat seama că goana mea după familia regală este una imaginară, dar sunt convinsă că există oameni care fac din asta un scop în viață. Un exemplu în acest sens este o întâmplare care a avut loc în magazinul cu suveniruri al Palatului Regal. După ce a examinat toate rafturile cu vederi, o doamnă s-a întors la vânzătoare și a întrebat-o dacă nu au nicio carte poștală în care să apară toți membrii casei regale. Vânzătoarea i-a indicat raftul și poziția vederii respective, dar replica turistei a venit prompt: Am văzut-o deja, dar lipsește Icsulescu! Momentul mi-a ridicat mai multe semne de întrebare, de la: De ce ai vrea să ai o vedere cu niște străini (în loc de un peisaj reprezentativ)? la De ce ți-ai încărca memoria cu numele și figura tuturor membrilor Casei Regale (astfel încât să poți să-i recunoști când îi vezi)? Și-apoi m-am gândit că îmi lipsește mie sentimentul de apartenență și, probabil, devotament față de o autoritate precum monarhia...

          Dacă ai ajuns până aici, îți mulțumesc că ai avut răbdarea să faci un mic tur virtual al Stockholmului regal împreună cu mine. Poți să mai citești și despre experiența de a bate Stockholmul la pas (în timpul acestei activități niciun oraș nu a fost rănit!) sau să mai rabzi puțin până scriu despre muzeele vizitate! :)


Un comentariu: