29 ianuarie 2013

Cel mai enervant plugin WordPress

Cum astăzi m-am trezit suspect de devreme, am zis să pun mâna să scriu despre ceva ce de multă vreme nu-mi dă pace. Dacă blogul meu ar fi fost scris în engleză, probabil că aș fi numit articolul acesta Social Media No-No of the Day, dar așa mă limitez la a vă povesti despre un plugin WordPress pe care îl consider moartea pasiunii 2.0.
N-am eu știință multă în ale WordPress-ului, mai ales că cea mai mare parte a existenței blogosferice mi-am dus-o pe acest bătrân blogspot.com (nu aruncați cu ouă și roșii), așa că o să tratez problema mai mult din punctul de vedere al cititorului/utilizatorului de Twitter. Plugin-ul despre care vă spuneam se numește Tweet Old Post (și mai e unul mai nou care face cam același lucru, numit Tweetily). În principiu, plugin-ul face ceea ce-i spune și numele, adică postează automat pe Twitter link-uri către articole mai vechi alese aleatoriu de pe blogul tău, în încercarea de a-ți aduce mai mult trafic din acestea. Autorul blogului poate seta ora postării (distanța dintre tweet-uri) și numărul de tweet-uri care se postează în același timp și poate alege să excludă anumite articole (de exemplu: articole mai vechi de x zile, articole cu o anumită etichetă etc).
Motivele pentru care cred eu că un asemenea plugin este dăunător (ce-i drept, mai mult pentru contul de Twitter, dar și pentru blog și pentru experiența Social Media integrată), sunt următoarele:
  • Face spam. Dacă setezi să se posteze mai mult de un tweet odată, să zicem 3 tweet-uri în același timp, fii sigur să nimeni nu o să dea click pe toate cele 3 link-uri. De fapt, probabil că nu o să dea click pe niciunul, deci motivul pentru care ai instalat plugin-ul pică din start. Să nu te miri dacă nu observi prea mult trafic pe blog venit de aici.
  • Lucrurile se agravează dacă nu mai ești activ pe Twitter și nu mai comunici și altceva în afară de postări automate. Ar fi fost neplăcut pentru urmăritorii tăi și să ai un timeline ocupat doar de link-uri către postările recente, darămite să adaugi la acelea mai multe link-uri, către articole vechi. Să nu te miri dacă vor începe să te părăsească urmăritorii.
  • A, am pus cumva punctul pe i și timeline-ul tău e plin doar de link-uri către articole vechi pentru că n-ai mai postat nimic pe blog de pe vremea lui Pazvante Chioru? Imaginează-ți urmăritorii dând click hipnotizați pe o adunătură de link-uri care au pusă în frunte eticheta Din arhivă. Să nu te miri, îți zic, să nu te miri...
  • Și dacă, totuși, cineva se lasă păcălit și intră pe un articol, care sunt șansele ca acesta să aibă un conținut relevant în timp? Puncte în plus pentru cei care scriu articole durabile (literatură, fotografie, povești și discuții generale care nu au vârsta sau valabilitate), puncte în minus pentru cei ale căror posturi au expirat (articole care anunță diverse evenimente acum trecute, fac recenzii la ultimul model de iPhone de acum x ani etc). Dacă acumulezi prea multe puncte în minus, ajungem la concluzia de la punctul anterior.
  • Presupunând că ajung întâmplător pe blogul tău, așa-i că voi vedea în sidebar un widget cu Ultimele tweeturi, care vor arăta toate trase la indigo după modelul "Titlu articol Din arhivă link către articol"? Și că ai pus la loc de cinste pe blog butoane care duc către conturile tale sociale, adunate cuminți sub umbrela unui prietenos Mă găsești și aici sau Caută-mă și pe. Dar oare te găsim?


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu