Se afișează postările cu eticheta my destination. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta my destination. Afișați toate postările

16 aprilie 2013

Competitia #MyBBB - Cei 10 finalisti

Ieri s-a scurs timpul alocat jurizării și numărării voturilor pentru competiția Biggest Baddest Bucket List organizată de My Destination, la care știți că am participat, și au fost aleși cei 10 finaliști. Cinci dintre aceștia provin din preferințele publicului, pe baza numărului de voturi exprimate prin share-uri pe rețelele sociale, în timp ce ceilalți cinci au fost aleși de juriu pe baza originalității entry-ului lor. Cei 10 se vor duce o săptămână la Londra, unde vor fi testați și răs-testați de organizatori, iar cel care va dovedi creativitate, inițiativă, adaptabilitate, spirit de echipă și simț al umorului își poate pregăti bagajul pentru o excursie în jurul lumii.


02 aprilie 2013

S-a incheiat competitia #MyBBB

Dacă în urmă cu câteva săptămâni / zile ați primit de la mine mesaje pe Facebook, Twitter și alte rețele de socializare în care vă ceream ajutorul pentru competiția Biggest Baddest Bucket List by My Destination la care participam, voiam să vă anunț că s-a terminat (perioada de votare). Câștigătorii vor fi anunțați în 14 zile, dar până atunci am o datorie de onoare de a vă mulțumi vouă, celor care m-ați suportat în toată această perioadă, m-ați votat, ați distribuit postările mele despre competiție, ați scris pe blogurile voastre despre încercarea mea sau m-ați sprijinit afișând bannere. Am încercat, pe cât posibil, să mulțumesc fiecăruia, pentru că rezultatul final nu înseamnă altceva decât suma eforturilor voastre colective, pentru care vă sunt recunoscătoare.
Până voi primi niște statistici oficiale din partea organizatorilor, să vă las cu câteva date la care am momentan acces:


10 martie 2013

Competitia #MyBBB - 22 de zile inainte de final

Știu că de o lună vă înnebunesc pe blog, Facebook, Twitter, Google+, Pinterest, StumbleUpon și în viața reală cu participarea mea la competiția internațională de travel Biggest Baddest Bucket List (#MyBBB), organizată de My Destination. Cu 22 de zile înainte de final, vă rog să mai răbdați puțin alături de mine și să nu opriți motoarele (mai ales după ce o să citiți mica analiză pe care am făcut-o ieri asupra competiției). Cum îmi place mie să spun, mergem înainte până unde ajungem, iar mie mi-ar plăcea să ajungem cât mai departe, indiferent ce înseamnă asta (și folosesc persoana I plural pentru că suntem în chestia asta împreună, căci de una singură n-aș fi ajuns nicăieri).
Ieri aveam 527 de voturi, ceea ce mă clasa pe poziția 39 din 266 concurenți.


20 februarie 2013

Cu prieteni 2.0 ca ei, nimic nu pare imposibil

Știți deja de aventura la care m-am înhămat, de a promova România ca destinație turistică și de a și câștiga ca premiu o excursie de 6 luni de zile pe 6 continente din această frumoasă nebunie. Că e posibil sau nu, că urmăresc cai verzi pe pereți au ba, contează mai puțin. Mai mult, zic eu, e important să încerci, iar atunci când tu încerci și prietenii tăi sunt alături de tine, deja ți se lipește un zâmbet tâmp de față și nu mai poți să scapi de el. Așa zâmbesc eu când văd prieteni 2.0 (nume generic pentru prieteni, amici, cunoscuți sau chiar oameni cu care n-am interacționat niciodată) că votează, că distribuie aplicarea pe rețelele sociale, că recomandă link-ul către înregistrarea mea pe blogurile lor, că scriu articole despre mine sau preiau banner-ul de promovare.
Cu mulțumiri generoase pentru toată lumea, voiam să fac și o scurtă trecere în revistă a celor care, în măsura posibilităților, pun umărul și mă ajută cu promovarea online a inițiaiativei:


17 februarie 2013

Vreau sa castig o excursie de 6 luni in jurul lumii. Ma ajuti?

Dacă sunteți pasionați de călătorii, sigur ați auzit până acum de una dintre cele mai mari competiții de travel - The Biggest Baddest Bucket List, organizată de foștii mei colegi de la My Destination. În joc este o excursie de 6 luni de zile pe 6 continente, cu toate cheltuielile acoperite de organizatori, plus bani de buzunar pentru câștigător. Având călătoriile în sânge precum piticii pe creier, am decis că la un astfel de premiu nu pot să zic pas, așa că ... m-am înscris în concurs!
Ce am făcut:
- am trimis un video de promovare a Bucureștiului, pus cap la cap de dom' Ovidiu (cu mulțumirile de rigoare);
- am scris o poveste despre o întâmplare dintr-o excursie pe Transfăgărășan;
- am atașat 3 fotografii cu mine.
Deși aveam libertatea să îmi aleg orice destinații din lume pentru a le promova prin filmuleț, text și imagini, am ales ce am mai drag. Am ales România. Dacă vă place rezultatul muncii mele, pentru că îmi apreciați inițiativa, din patriotism sau pentru că îmi sunteți prieteni, puteți să mă votați până pe 31 martie accesând acest link (Vote for this entry, vezi foto jos). 

Vă sunt extrem de recunoscătoare și dacă dați vestea mai departe astfel:
Vote for me- distribuind pe rețelele sociale link-ul către intrarea mea în concurs;
- distribuind pe rețelele sociale link-ul către acest articol;
- scriind pe blogurile voastre despre participarea mea la acest concurs;
- preluând pe blogurile voastre bannerul alăturat 
sau venind cu orice altă idee de popularizare care nu îmi vine mie acum în minte (e târziu în noapte când scriu acest articol și, drept să vă spun, am și un pic de emoții).
Nu îmi pare rău nici dacă, inspirați fiind, decideți să vă înscrieți la concurs, căci cu o șansă ca asta ne întâlnim o dată în viață!
Acestea fiind zise, să înceapă nebunia! :)


08 ianuarie 2013

2012 vs 2013

Chiar dacă a trecut mai bine de o săptămână din 2013, abia acum îmi fac curaj să scriu câteva rânduri despre schimbările pe care le aduce acest an, despre ce s-a întâmplat în 2012, despre planuri de viitor și dorințe de (auto)îndeplinit. Să-mi țineți pumnii să iasă așa cum îmi doresc! :)

Frig la Ohrid în aprilie
Anul trecut a fost unul cu multe recorduri personale, lucruri făcute pentru prima dată, plimbări în țară și străinătate și oameni noi. Cu liniuță de la capăt, 2012 a arătat așa:
- primele zile ale anului m-au prins în Ohrid (Macedonia), unde m-am mai întors o dată în aprilie;
- am absolvit cursurile de Expert accesare fonduri structurale și Manager de proiect din cadrul proiectului ACCESS, ocazie cu care am vizitat Bologna și Florența (Italia);
- în aprilie a avut loc lansarea oficială a My Destination Romania, unde am lucrat ca editor pe tot parcursul lui 2012;
- pe 9 mai am văzut finala UEFA Europa League pe National Arena din București;
- pe 8 iunie l-am găsit și adoptat pe pisicul Spuf;


27 septembrie 2012

I heart Craiova II

          O să mă certaţi că nu scriu mai multe (puteţi oricând citi ce am notat aici şi încă se aplică), dar sunt la birou şi şşşşşş, să nu mă pârâţi că mă ţin de alte astea. Voiam numai să vă mai arăt un pic din Craiova mea, văzută prin ochii colegilor mei de la My Destination Romania:



16 septembrie 2012

Cum sa creezi cu succes un site dezastruos

             Nu știu dacă am apucat până acum să vă povestesc despre recenta relansare a ghidului My Destination Romania. Dacă nu, vă spun acum că, în urma unor eforturi susținute comune depuse de echipa locală și de cea globală, ne bucurăm cu toții acum de un aspect modern, o structură mai intuitivă și funcționalități extinse. Și deși noi suntem tare mândri și ne-am lăuda întruna, voiam să împărtășim câte ceva din secretele noastre.
              Știți bancul ăla care zice că cele două secrete ale succesului sunt să nu spui niciodată tot ce știi? Urmând același principiu, colegii mei au creat primul anti-infographic din lume. Bucurați-vă de sfaturile prețioase! :P

How to Magnificently Build a Catastrophic Website
Click to enlarge
Made by My Destination, locally informed, globally inspired travel guides and information



16 iulie 2012

Oltencele cuceresc Clujul

         După ce i-am speriat pe bănățeni cu afirmația îndrăzneață că venim să cucerim Timișoara, acum e rândul ardelenilor să tremure! Vă anunț, așadar, că eu și Oana purcedem spre Cluj-Napoca mâine, 17 iulie, și ne punem picioarele la spinare sâmbătă, pe 21. Așadar o să stăm la fața locului 3 zile (18, 19 și 20 iulie), timp în care o să ne zbânțuim pe muzica celor de la Roxette, o să vizităm niște locuri drăguțe ca să prestez ceva fotografii pentru My Destination Romania (în special ca să înfrumusețez pagina asta) și o să profităm de ocazie ca să petrecem timp cu mon amie Iolanda.
          Și, după cum cred că vă așteptați, ne-ar plăcea să facem cunoștință cu clujenii și să ciocnim o bere / cafea / suc / ce dorește fiecare să bea. Mai mult ca sigur că ne vom întâlni cu Ana-Maria, pentru a-i înmâna premiul binemeritat de la concursul acesta, but we want more...bloggers on the floor! :P
          Așadar, eu, Alexandra - Daniela Ilie, pe numele de scenă Dana, pe care mă găsiți pe blogul de față, pe Twitter, Facebook, Google+, Pinterest, Tumblr și ... Dumnezeule, cred că ajunge, și ea, Oana - Andreea Ilie, pe numele de scenă ... Oana, pe care o găsiți pe blog, Twitter, Facebook și Tumblr, dorim să ne întâlnim cu voi, clujenii, pe 18/19/20 iulie (înainte de înserat), la ceva terasă centrală pe care o puteți recomanda voi, că noi nu ne pricepem. Cei care vor să schimbe două vorbe - trei prostii cu noi sunt rugați să lase un semn pe unul din canalele ante-menționate (dar nu un semn gen virgulă sau ghilimele, că poate nu mă prind).
           Acestea fiind zise, dragă Cluj, ne vedem în 2 zile!

PS1: Și internauții ne-clujeni, care se întâmplă să fie în zonă atunci, sunt mai mult decât bineveniți!
PS2: Chestia cu cuceritul Clujului era o glumă - venim cu gânduri pașnice! :)


12 iulie 2012

Castiga 2 bilete la concertul Roxette

Later edit: Câștigătoarea celor 2 bilete la concertul Roxette este ... ta-daaam ... Ana-Maria Deac, care ne-a încântat cu imortalizarea unui răsărit la Marea Neagră, pe care vă invit să îl admirați aici. :)


       My Destination Romania îți oferă șansa de a câștiga 2 bilete (sectorul Gazon) la concertul Roxette ce va avea loc la Cluj, pe Cluj Arena, în data de 19 iulie! Dacă vrei să îi vezi și să îi auzi pe Marie Fredriksson și Per Gessle de la fața locului, ia-ne biletele!
           Ca să intri în competiție, trebuie să fii fan al paginii de Facebook My Destination Romania și să trimiți cea mai frumoasă fotografie făcută de tine oriunde în România (o fotografie / fan) la adresa de email romania[arond]mydestination[punct]com până duminică, 15 iulie, la ora 23:59.
         Noi vom strânge toate pozele și le vom posta într-un album pe Facebook, urmând ca luni, 16 iulie, juriul format din doamna Cristina Popa Nistorescu, director My Destination Romania, și dumneaeu, editor My Destination Romania, să decidă câștigătorul competiției. Stabilirea acestuia se va face pe baza a 3 caracteristici ale fotografiilor trimise: frumusețea locurilor din imagine, calitatea/claritatea imaginii și impactul asupra privitorilor. 
        Câștigătorul va fi anunțat în data de luni, 16 iulie, atât pe email cât și pe pagina de Facebook a My Destination Romania. 

Postul original, aici.

Puțin Roxette, mai jos! :)




17 iunie 2012

Oltencele cuceresc Timisoara

          După planificări spontane, care au durat 30 de secunde, cam cât m-a întrebat Oana dacă vreau să merg cu ea la Timișoara în perioada 27-30 iunie, vă anunț că...la naiba, am anunțat deja! Da, ideea e că pe 27 iunie purcedem spre orașul de pe Bega, unde o să stăm efectiv doar două zile (28 și 29), pe 30 îndreptându-ne deja pașii spre gară și spre casă. În urbea bănățeană Oana merge la un curs, iar eu profit de ocazie să vizitez niscaiva muzee și locuri drăguțe și să prestez ceva fotografii și filmări pentru My Destination Romania (în special ca să înfrumusețez pagina asta).
          Și pentru că a trecut o grămadă de timp de la ultima reuniune de internauți (bloggeri / twitteriști) la care am participat (care cred că a fost National TweetMeet-ul de la Brașov din ... 2010?!), ne-ar plăcea să facem cunoștință cu timișorenii și să ciocnim o bere / cafea / suc / ce dorește fiecare să bea. Inexplicabil,  nu știu dacă mai există în lista mea de following / followers altcineva din Timișoara în afară de Camelia Urcan - Deme, pe care am abordat-o deja corespunzător (adică pe Twitter), dar nu ne sfiim să cunoaștem lume nouă. 
          Așadar, eu, Alexandra - Daniela Ilie, pe numele de scenă Dana, pe care mă găsiți pe blogul de față, pe Twitter, Facebook, Google+, Pinterest, Tumblr și ... Dumnezeule, cred că ajunge, și ea, Oana - Andreea Ilie, pe numele de scenă ... Oana, pe care o găsiți pe blog, Twitter, Facebook și Tumblr, dorim să ne întâlnim cu voi, timișorenii, pe 28/29 iunie pe înserat, la ceva terasă centrală pe care o puteți recomanda voi, că noi nu ne pricepem. Cei care vor să schimbe două vorbe - trei prostii cu noi sunt rugați să lase un semn pe unul din canalele ante-menționate (dar nu un semn gen virgulă sau ghilimele, că poate nu mă prind).
          Acestea fiind zise, dragă Timișoară, ne vedem în 2 săptămâni!

PS1: Și internauții ne-timișoreni, care se întâmplă să fie în zonă atunci, sunt mai mult decât bineveniți!
PS2: Chestia cu cuceritul Timișoarei era o glumă - venim cu gânduri pașnice! :)


26 aprilie 2012

Lansare MyDestination.com/Romania

          Aici am scris mai nuanţat, mai personal. Mai jos aveţi varianta oficială:

"Joi, 19 aprilie 2012, My Destination Romania a lansat un nou ghid turistic online în limba engleză – MyDestination.com/Romania.  Acesta este o resursă completă despre România, destinată atât turiştilor străini şi expatriaţilor, cât şi turiştilor români. Site-ul le oferă acestora o paletă vastă de informaţii despre România, cu privire la cele mai importante subiecte, precum posibilităţi de cazare, restaurante, viaţa de noapte, cumpărături, evenimente, dar şi la siturile istorice şi culturale ce pot fi vizitate în ţara noastră.

My Destination Romania este parte a MyDestination.com, o multi - premiată reţea globală de site-uri ce conţine peste 100 destinaţii în toată lumea. Creată în 2006 de doi tineri antreprenori, James Street şi Neil Waller, reţeaua este utilizată de peste 8 milioane călători în fiecare an. MyDestination.com oferă o perspectivă unică asupra informaţiei locale prezentate, fiecare site fiind gestionat de o echipă de experţi de la faţa locului.

Configurat după modelul destinaţiilor aflate sub brandul My Destination, website-ul MyDestination.com/Romania este structurat în 7 categorii ce oferă informaţii despre posibilităţile de cazare, divertisment şi petrecere a timpului liber (Accommodation, Restaurants, Nightlife, Things To Do, Shopping, Wellness şi Services) şi 7 categorii ce vizează cu precădere informaţii regionale, sfaturi şi articole de călătorie, starea vremii sau fotografii inedite (Regional Info, Useful Info, Travel Articles, Events, Weather, Photos, Top 10 Attractions).

Website-ul oferă informaţii precise despre companiile locale, care au posibilitatea să-şi promoveze afacerea într-un mod cât mai atractiv, cu ajutorul instrumentelor multimedia (tur virtual, video de prezentare) şi materialelor promoţionale (bannere). Orientarea către utilizator este concretizată prin prezenţa motorului de rezervare online, oferindu-le călătorilor umbrela unui singur site în care pot explora destinaţia, dar şi rezerva concediul sau călătoria în România. Mai mult decât atât, pentru a fi mereu în pas cu avansul tehnologic, My Destination Romania oferă utilizatorilor săi o aplicaţie gratuită pentru telefonul mobil.

De asemenea, echipa My Destination Romania este mereu la dispoziţia utilizatorilor website-ului, păstrând o strânsă legătură cu aceştia şi prin intermediul reţelelor sociale Facebook şi Twitter."


23 aprilie 2012

Destinatia mea, Romania

          În ultimii 6 ani de zile, de când am început să trec granițele țărișoarei noastre dragi, am văzut, am simțit și am trăit multe. Am "înroșit" harta, am adunat kilometri mii, unii prin apus, alții mai la răsărit, uneori pașii m-au purtat mai spre miazănoapte, alteori către miazăzi. Cu mașina, autocarul, avionul și mai ales cu piciorul m-am învârtit prin jumătate de Europa, și tot mi se pare că n-am ajuns prin suficient de multe locuri.
          Îmi place, pe oriunde m-aș duce, să mă bucur de frumusețile locului, de specificul fiecărei zone, de atmosfera proprie, de felul de a fi al oamenilor, de tot ceea ce, pus cap la cap, constituie farmecul acelui sat, oraș sau țară. Îmi place, de asemenea, să fac conexiuni între locuri, să compar și să contrastez, dar nu spre a trage concluzii. Nu există un "cel mai frumos loc", pentru că la fiecare am găsit ceva care să îmi placă cel mai mult. Undeva e arhitectura, altundeva atmosfera, într-o parte cadrul natural, într-alta oamenii șamd. Compar, deci, de cele mai multe ori, spre a trage învățăminte. Pentru a fura modele, dacă vreți s-o spun pe-a dreaptă. 
          De nenumărate ori mi s-a întâmplat, atunci când, în expansiunea mea, povestesc cu prea mare entuziasm despre locurile vizitate, să primesc replici tăioase, care să mă certe că ar trebui, înainte de a călători atât de mult în străinătate, să îmi cunosc mai bine țara. O cunosc binișor spre bine, iar părțile cu care n-am apucat încă să fac cunoștință sunt pe lista scurtă. Încet - încet o să-mi iau bocceluța în spinare și o să le vizitez pe majoritatea, pe unele mai minuțios, pe altele poate mai puțin. Nu e o promisiune făcută prin constrângere, căci nu-mi amintesc să datorez nimănui nimic. E doar un gest normal, venit din aceeași dorință de cunoaștere și plăcere a frumosului. 
          Cu toții știm ce țară frumoasă avem, dar cât de greșit o administrăm și cât de eronat ne-o promovăm. Acum înțelegeți, poate, la ce mă refeream când vorbeam de furat modele. Nu e neapărată nevoie să venim cu idei super originale sau inovative în turism, e aproape suficient să analizăm câteva exemple de bună practică și să le adaptăm și aplicăm cum trebuie la noi. Uneori trebuie întâi să vedem ce are succes la alții și să împrumutăm, dar nu adoptând ca atare, cu ochii închiși. Unele chestii se aplică, altele trebuiesc modificate în prealabil, dar toate aceste învățăminte, mai devreme sau mai târziu, ne sunt folositoare.
Foto 1: Izvoarele lacului Ohrid
          Apropo de asta, acum vreo două zile făceam un tur al orașului Ohrid din Macedonia, împreună cu câteva persoane. Prietena mea din Ohrid, Elena, ghida grupul, explicând despre istoria și geografia locului, despre arhitectură, despre locuri și oameni, etc. Ne-am oprit prima dată să vizităm o biserică ortodoxă. La ieșire din biserică, o persoană din grup s-a apropiat pentru a-i explica Elenei care e diferența arhitecturală dintre bisericile ortodoxe românești și cele macedonene, pentru a-i vorbi despre sfinții noștri, despre icoane făcătoare de minuni, despre mânăstirile pictate din nordul Moldovei și cele de lemn din Maramureș etc. Am mai mers ce am mai mers și am ajuns la cetatea țarului Samuil. După ce Elena a spus câteva cuvinte despre istoria cetății, despre domnitorii care și-au avut scaunul acolo, despre lupte celebre, legende și câte și mai câte, aceeași persoană s-a apropiat pentru a-i vorbi despre cetățile noastre dacice, despre Deva și Râșnov, despre marii domnitori și conflictele cu turcii. Izvoarele lacului Ohrid  (foto 1) au semănat cu Delta Dunării, micuța plajă din Ohrid a fost mic copil pe lângă întinsele plaje cu nisip fin de la Marea Neagră, Sf. Clement și Naum și-au găsit repede seamănul în Sf. Andrei. 
          Spre finalul zilei, intrigată fiind, am întrebat-o pe doamna cu pricina de ce i-a povestit Elenei toate acele lucruri despre țara noastră. Mi-a spus că noi, cei care ieșim din România și avem contact direct cu străinii, cu ghizi turistici, cu agenți și agenții de turism, ar trebui să fim primii care să ne promovăm țara, povestindu-le, la rândul nostru, despre toate locurile care merită vizitate în țara noastră. 

          Și are dreptate. E pasiunea noastră, încântarea și dragostea cu care povestim care poate să ne repoziționeze pe harta turistică a lumii. E această "știință" a locului pe care îl cunoaștem bine care ne dă dreptul să îi invităm și să îi aducem aici. Și eu știu că, cel puțin de acum înainte, o să povestesc tuturor despre țara noastră doar de dragul de a-i auzi spunând cuvintele acelea trei care îmi gâdilă atât de plăcut auzul: My Destination, România! :)