06 august 2017

Festin cu branza si vin - Delaco si Avincis

1, 2, 3 strikes, you’re out, ar zice americanii. În cazul meu, din contră, după ce am ajuns trei luni la rând (mai, iunie, iulie) la Brânzeturi cum se cuVin, simt o ușoară dependență față de acest eveniment. Deși puțin întârziat, articolul despre degustarea din iulie vă invită într-o nouă călătorie gustativă pe tărâmul asocierii gustative dintre vinuri bune și brânzeturi delicioase. Citiți în continuare să aflați ce produse magice mi-au mai gâdilat gâtlejul la cea mai recentă degustare organizată de prietenii de la Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro!



03 iulie 2017

Festin cu branza si vin - Delaco si Histria

A venit vara, bine-mi pare, bem un pahar de vin de Histria și degustăm brânză de la Delaco seara pe răcoare! Sau asta am făcut noi în cadrul celei de-a 15-a ediții a (deja preferatei mele) seriei de evenimente Brânzeturi cum se cuVin. Ca de obicei, prietenii de la Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro, organizatorii degustării, ne-au invitat într-un spațiu nou pentru a ne pune față în față cu vinuri sprintene și brânzeturi delicioase.




24 iunie 2017

Trei zile la Capitala

Mijlocul lui iunie m-a prins vreo 3 zile prin Capitală, sub pretexte multiple: concertul Kings of Leon, sărbătorirea zilei lui Cris, sosirea Monicăi de la Paris și revederea cu Oana și Ilona. Sau, ca să fiu sinceră până la capăt, am vrut să fug puțin din Craiova. Mi-a prins extrem de bine, mai ales că mi-am permis să mă las furată de peisaj și am strâns în cele aprox. 56 de ore petrecute câteva experiențe pe care vreau să le împărtășesc cu voi aici.



13 iunie 2017

Festin cu branza si vin - Delaco si Odobesti

În mai s-au aliniat planetele și, după o secetă de 8 luni, am reușit să ajung la o nouă ediție a longevivei serii de degustări de brânză și vin reunite sub numele Brânzeturi cum se cuVin. De data asta, prietenii de la Asociația Bloggerilor Olteni și DictionarCulinar.ro, organizatorii evenimentului, ne-au pregătit multe surprize și noutăți: o nouă locație, o nouă cramă și noi participanți. Singurul element care ne-a ancorat în obișnuință a fost ... brânza. :)



07 iunie 2017

Tura de muzee: Muzeul Luvru

Fiecare dintre noi avem anumite tabieturi atunci când vizităm un oraș nou. Mie, spre exemplu, îmi place să mă pierd pe străduțe, să vizitez muzee și să mă urc în clădiri înalte. Asta e, sunt o persoană cu plăceri simple! :P Cred că, pe lângă observarea localnicilor și degustarea preparatelor culinare specifice zonei, sunt cele mai bune metode de a lua pulsul locului.

Pentru muzee am dezvoltat, la un moment necunoscut al vieții mele, o mică obsesie. Nu sunt soluția magică pentru a înțelege trecutul și viitorul unei țări / unei regiuni / unui oraș, dar sunt niște puncte de pornire care îți pot oferi o direcție semnificativă în acest sens. Iar dacă ești pasionat de subiectele expozițiilor respective, îți pot deschide ușa către o lume fantastică. Multe din muzeele în care am intrat în ultimii 10 ani m-au pus față în față cu opere de artă pe care mai demult poate doar visam să le privesc vreodată. Nu de puține ori mi-au dat lacrimile în câte un muzeu, privind un exponat despre care am auzit povești sau am citit în cărți. E sublim sentimentul!